Mănăstiri din Banat: ghid complet

Sfântul Iosif cel Nou este marele ocrotitor al Banatului, s-a născut la Dubrovnik, a trecut prin Ohrida și Athos și a murit la Partoș, lângă Deta, în anul 1656. Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, spune despre ea că n-a rămas niciodată fără călugări de peste opt sute de ani. În această zonă se găsesc mai multe locuri de pelerinaj, precum: moaștele Sf. Iosif cel Nou se găsesc astăzi în catedrala din Timișoara, lângă Arad e Hodoș-Bodrog, una dintre cele mai vechi mănăstiri din țară, pomenită într-un document din 1177, se mai găsesc și câteva mănăstiri vechi, ca Săraca și Bezdin, și multe refăcute după 1990, până jos, pe Dunăre, la Orșova. Și un lucru pe care nu-l găsești în altă parte: până în 1864, românii și sârbii din Banat au ascultat de aceiași episcopi, sârbi. De aceea unele mănăstiri de aici sunt și azi sârbești.

De ce Banatul e altfel decât restul țării

Cine vine din Moldova caută ctitorii domnești. Aici nu le găsește. Banatul n-a avut voievozi care să ridice mănăstiri de piatră cu turle pictate.

A avut, în schimb, un secol și jumătate de stăpânire otomană, din 1552 până în 1716, și apoi două sute de ani de administrație habsburgică. Împărații de la Viena au adus coloniști. Au tras drumuri drepte. Au desecat mlaștinile. Mănăstirile ortodoxe erau privite cu neîncredere. În vremea reformelor lui Iosif al II-lea, multe au fost închise. Averile lor au trecut la stat. Săraca, cea mai veche vatră din sud, a fost scoasă la licitație pentru datorii și cumpărată de o familie de nobili.

Mai e un lucru pe care puțini îl știu. Până în 1864, ortodocșii din Banat, români și sârbi deopotrivă, au ascultat de episcopii sârbi ai Timișoarei și ai Vârșețului, sub Mitropolia de la Karlovitz. Abia atunci împăratul a aprobat despărțirea ierarhiei. În 1865 s-a înființat Episcopia Caransebeșului, cu Ioan Popasu, instalat de Andrei Șaguna. Mitropolia Banatului e și mai nouă, din 1947. Urmele se văd și azi. Bezdin, lângă Arad, și Baziaș, pe Dunăre, sunt mănăstiri sârbești, ale Episcopiei Ortodoxe Sârbe a Timișoarei, cu slujba în limba sârbă și cu sărbătorile pe calendarul vechi.

Ce urmează e ordonat pe zone: Timișoara și câmpia din sud, Lunca Mureșului, munții Carașului și Clisura Dunării. Vrei mai întâi imaginea de ansamblu? Avem un ghid despre mănăstirile din România pe regiuni. Iar dacă ajungi până la Hațeg, Prislopul e în ghidul despre mănăstirile din Transilvania.

Timișoara și Sfântul Iosif cel Nou

Orice drum prin Banat începe, bisericește vorbind, din centrul Timișoarei. Acolo e ocrotitorul regiunii.

Catedrala Mitropolitană din Timișoara

Catedrala închide Piața Victoriei la capătul dinspre Bega, față în față cu Opera. E o clădire tânără, ridicată după planurile arhitectului Ion Traianescu, cu acoperișul din țiglă smălțuită colorată, vizibil de la capătul celălalt al pieței. Turla principală are 83,7 metri. Lucrările au început în martie 1936. Piatra de temelie a fost sfințită abia în decembrie 1936, construcția mare s-a încheiat în 1940, iar târnosirea a avut loc pe 6 octombrie 1946, de patriarhul Nicodim, cu regele Mihai I prezent ca ctitor. Hramul e Sfinții Trei Ierarhi, pe 30 ianuarie.

Moaștele Sfântului Iosif cel Nou sunt în partea dreaptă a pronaosului. Vin oameni la raclă toată ziua. Se intră cu capul plecat. Se iese încet. La subsol e un muzeu cu vreo trei mii de cărți vechi și peste opt sute de icoane, între care un exemplar din Noul Testament de la Bălgrad, tipărit în 1648.

Cine a fost Sfântul Iosif cel Nou

Viața lui e o hartă a lumii ortodoxe din secolul al XVI-lea. S-a născut pe la 1568 la Raguza, adică Dubrovnikul de azi, într-o familie creștină pe care cronicile o numesc valahă, și a primit la botez numele Iacob. A învățat la Ohrida, unde s-a și călugărit. A trecut apoi la Muntele Athos, la mănăstirea Pantocrator, a fost egumen la Adrianopol și apoi la Cutlumuș. Trecuse de optzeci de ani când a fost ales mitropolit al Timișoarei, păstorind între 1650 și 1653, după datele Mitropoliei Banatului. Alte surse spun 1651-1655.

Tradiția îl ține minte pentru o minune anume. Un incendiu mare cuprinsese orașul. Mitropolitul bătrân a ieșit în mijlocul flăcărilor și s-a rugat până când focul s-a stins. Sub turci, oamenii au ținut-o minte. Au scris-o apoi. În 1653 s-a retras la mănăstirea Partoș, unde a murit în toamna lui 1656, trecut de 85 de ani. Sfântul Sinod l-a trecut în rândul sfinților în 1950. Proclamarea s-a făcut la Timișoara, pe 6 și 7 octombrie 1956. Atunci au fost aduse moaștele de la Partoș la catedrală. Îl prăznuim pe 15 septembrie.

Mănăstirea Partoș

Satul Partoș, din comuna Banloc, e la 57 de kilometri sud de Timișoara și la 14 kilometri de Deta. Aproape de granița cu Serbia. Câmpie întinsă, porumb, salcâmi. Aici a trăit Sfântul Iosif ultimii trei ani și aici a fost îngropat. Mănăstirea e pomenită documentar în 1571. Biserica de piatră a fost ridicată în 1750 de Marcu Muțiu, iar pe la 1749 pelerinii din Timișoara treceau pe aici ca să ia binecuvântare înainte de drumul spre Ierusalim. Călugării au plecat în iarna lui 1777. Locul a stat pustiu mult timp.

A reînviat în 1944, cu o obște de maici. Din 2008 e mănăstire de călugări. Moaștele nu mai sunt aici, dar e locul mormântului, și pentru mulți pelerini asta contează la fel de mult: vii să vezi unde a trăit, nu doar unde e acum. Hramurile sunt Înălțarea Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, și Sfântul Iosif, pe 15. În curte e și „Casa Regina Elisabeta”, un mic muzeu cu bibliotecă, deschis în 2012.

În jurul Timișoarei: Săraca, Cebza, Timișeni și Izvorul Miron

Patru mănăstiri, trei spre sud, în câmpie, și una spre răsărit, pe drumul Lugojului. Una e foarte veche. Una are o biserică de lemn. Două s-au născut în secolul trecut.

Mănăstirea Săraca, de la Șemlacu Mic

E cea mai veche vatră monahală din sudul Banatului, pe un deal mic de lângă satul Șemlacu Mic, în orașul Gătaia, la vreo 70 de kilometri de Timișoara. Mitropolia vorbește de o viață călugărească bogată aici încă din anii 1270, dar pentru perioada aceea nu există un document care să fi rămas, așa că e mai cinstit s-o numim tradiție. Sigur e altceva. Biserica veche e din prima jumătate a secolului al XV-lea, zidită sau refăcută în 1443 de monahul Macarie, venit de la Tismana, iar pe la 1415 un raport al franciscanilor pomenește mănăstirea ca pe un loc care îi ocrotește pe „schismatici”, adică pe ortodocși.

Numele are o poveste tristă. În vremea reformelor iosefine mănăstirea a fost închisă. În jurul anului 1780 a fost scoasă la licitație pentru impozite neplătite. A cumpărat-o familia nobiliară Ostoici, care a făcut din biserică o criptă de familie. Mănăstirea rămăsese săracă. Episcopia Caransebeșului a răscumpărat-o abia în anii '30. A fost biserică de parohie sub comuniști, iar din 1987 e din nou mănăstire, prin stăruința mitropolitului Nicolae Corneanu. Biserica nouă e din 2001-2005. Dar pentru cea veche vii. Mică, joasă, cu pictura refăcută în 1730 peste straturi mai vechi. Hramul e Schimbarea la Față, pe 6 august.

Mănăstirea Cebza

La Cebza, lângă Ciacova, e o biserică de lemn din 1758, renovată de mai multe ori, monument istoric și cea mai vestică biserică de lemn din tot Banatul. Pentru o câmpie fără păduri, e un lucru rar. Unii spun că vatra ar fi din secolul al XV-lea. E doar tradiție. Mănăstirea de maici e din 1996, cu biserica nouă ridicată în 2006. Hramul e tot pe 14 septembrie, la Înălțarea Sfintei Cruci, în aceeași zi cu procesiunea din Timișoara. Drumul: din Timișoara la Jebel, apoi Ciacova, apoi încă șapte kilometri.

Mănăstirea Timișeni

Cea mai apropiată de oraș, la 14 kilometri, pe drumul spre Șag. A întemeiat-o mitropolitul Vasile Lăzărescu în 1944. În 1959 a căzut sub decretul care a închis sute de mănăstiri în toată țara. Terenul a trecut la silvicultură. S-a redeschis în 1968, sub mitropolitul Nicolae Corneanu. Biserica mare, începută în 2002, a fost târnosită pe 29 august 2012. Pe 29 august e și hramul, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Obștea e de maici, câteva zeci. Pentru cineva care are doar o după-amiază liberă în Timișoara, Timișeni e alegerea firească.

Mănăstirea Izvorul Miron, de la Românești

Spre Lugoj, la Românești, în comuna Tomești, pe dealurile care urcă spre Munții Poiana Ruscă. Locul l-a ales în 1910 episcopul Miron Cristea, care avea să devină primul patriarh al României. De la el vine și numele. Temelia s-a pus în 1912, cu banii familiei Glava. Biserica s-a terminat abia în 1929. În curte e paraclisul Izvorul Tămăduirii, sfințit în 2003. Hramurile sunt Sfântul Proroc Ilie, pe 20 iulie, și Izvorul Tămăduirii, în vinerea din Săptămâna Luminată. E un loc liniștit, cu pădure în jur. Bun pentru o oprire pe drumul spre Deva.

Lunca Mureșului: Hodoș-Bodrog și Bezdin

Mureșul e granița de nord a Banatului. Cele două mănăstiri vechi ale Aradului stau pe malul lui de sud, adică pe pământ bănățean, deși țin de Arhiepiscopia Aradului.

Mănăstirea Hodoș-Bodrog

La 12 kilometri de Arad, spre vest, între lanuri și pădurea de luncă. Hodoș-Bodrog e pomenită într-o diplomă a regelui maghiar Bela al III-lea din 1177, iar mănăstirea spune despre sine că e cea mai veche din țară cu viață călugărească neîntreruptă. Există și o tradiție care duce începuturile până în secolul al XI-lea, la călugări „greci”, adică ortodocși, dar n-are un act în spate. Actul din 1177 ajunge.

Biserica veche e din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. E zidită în plan treflat, din piatră și cărămidă romană. Pictura din interior e făcută în 1658 de Nicodim Diaconul. Hramul ei e Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie.

Aici se vine pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Legenda spune că un taur din cireada unui păstor a scos-o cu coarnele dintr-o movilă de pământ. Craniul taurului e păstrat și azi în biserică, și toată lumea întreabă de el. Până în 1839 mănăstirea era pe malul drept al Mureșului. În anul acela, starețul Grigore Chirilovici a mutat albia râului spre nord-vest, ca să apere zidurile de inundații, și de atunci Bodrogul e pe malul bănățean.

Mănăstirea Bezdin

Mai departe spre vest, la vreo 36 de kilometri de Arad, lângă satul Munar, în comuna Secusigiu. E o mănăstire sârbească, una dintre cele cinci ale Episcopiei Ortodoxe Sârbe a Timișoarei. Prima mențiune e din 1539, când Iovan Iaksici din Nădlac a început zidirea ei. Turcii au ars-o. Biserica de azi, din cărămidă, în plan treflat, e ridicată după 1690. Restul ansamblului a crescut de la 1740 încoace.

Bezdin spune multe despre Banat. Iconostasul a fost pictat mai întâi în 1753 de Ștefan Tenețchi, pictorul arădean al barocului ortodox, iar în 1802 a fost înlocuit cu unul nou, al lui Jakov Orfelin, așa că într-o singură biserică de câmpie au lucrat doi dintre pictorii importanți ai barocului ortodox din zonă. Pictura murală e din 1912-1922. Azi obștea e foarte mică, așa că sună înainte să pleci. Hramul e Adormirea Maicii Domnului, ținută pe calendarul vechi, adică pe 28 august, când vin sârbii din satele din jur.

Munții Banatului: Vasiova, Călugăra și Nera

Spre sud-est, câmpia se ridică în dealurile și munții Carașului. Mănăstirile de aici sunt ascunse în văi, cu izvoare, și țin de Episcopia Caransebeșului.

Mănăstirea Vasiova, de la Bocșa

Chiar la marginea orașului Bocșa, pe Valea Gladinova. Povestea începe cu un testament. În 1897, Nicolae Drăgilă din Reșița și-a lăsat averea pentru o mănăstire. Piatra de temelie s-a pus pe 15 mai 1905. Biserica a fost gata în vreo trei luni. Sfințirea s-a făcut pe 19 iulie 1907. Hramul e Sfântul Proroc Ilie, pe 20 iulie. Bocșenii îi spun „Sfântul Ilie de la Izvor”.

Izvorul e la intrare. Se spune că un miner, Alexe Perian, și-a recăpătat vederea spălându-se cu apa lui. De atunci oamenii vin cu sticle goale. Sub comuniști mănăstirea a fost închisă, iar clădirea a ajuns sanatoriu de copii și apoi școală. A fost redată Bisericii după 1989. Azi e o mică obște de maici. Merită să te uiți la iconostasul de stejar, sculptat mărunt, ca o dantelă.

Mănăstirea Călugăra, de la Ciclova Montană

Lângă Oravița, la capătul unui drum asfaltat de cinci kilometri prin pădure, după satul Ciclova Montană. Locul a fost la început chilia unui sihastru. În 1859 au găsit-o trei credincioși din zonă. Un an mai târziu s-au strâns banii pentru o biserică. Sfințirea a făcut-o pe 1 octombrie 1861 episcopul sârb al Vârșețului, Emilian Kenghelaț. Era cu patru ani înainte de înființarea Episcopiei Caransebeșului.

Legenda spune că în peștera sihastrului s-a găsit o icoană a Maicii Domnului, adusă de la Athos. Oamenii au dus-o în biserica din Oravița. Icoana s-ar fi întors singură la sihăstrie. Au înțeles și au lăsat-o acolo. Izvorul trece prin curtea mănăstirii, iar o mărturie din 1865 spune că veneau la el oameni de toate neamurile și confesiunile, să se spele cu apa lui. În Banatul de atunci, asta nu era puțin lucru. Hramul e pe 1 octombrie, la Acoperământul Maicii Domnului. Oravița merită și ea o oprire, pentru cel mai vechi teatru din țară.

Mănăstirea Nera

Cea mai mare mănăstire din Banat e și una dintre cele mai tinere. A fost înființată în 1994, lângă Sasca Montană, nu departe de Cheile Nerei. Biserica de lemn s-a sfințit în 1997. Obștea are aproape o sută de maici. Lucrează în ateliere, într-un laborator de plante, și traduc cărți duhovnicești. Hramurile sunt Sfânta Treime și Sfânta Parascheva, pe 14 octombrie. Dacă vii pentru Cheile Nerei și pentru Ochiul Bei, mănăstirea e pe drum.

Clisura Dunării: Sfânta Ana și Mraconia

Ultima zonă e cea mai frumoasă. Dunărea intră în țară la Baziaș, trece prin Cazane și iese la Porțile de Fier. Orșova și satele de pe Clisură țin istoric de Banat. Bisericește, sunt azi ale Mitropoliei Olteniei.

Mănăstirea Sfânta Ana, de la Orșova

Pe creasta Dealului Moșului, deasupra orașului și a Dunării, cu o priveliște pe care n-o uiți: golful Cernei, orașul nou și lacul de acumulare întins spre Cazane. Mănăstirea e împlinirea unui jurământ. În toamna lui 1916, pe acest deal, sublocotenentul Pamfil Șeicaru din Regimentul 17 Infanterie a fost îngropat de viu de un obuz, împreună cu un camarad. Au scăpat. El a promis atunci o mănăstire, în amintirea celor căzuți acolo. Devenit apoi unul dintre cei mai cunoscuți gazetari ai țării, și-a ținut cuvântul între 1936 și 1939.

Biserica n-a apucat să fie sfințită. A venit războiul, apoi comuniștii, iar Șeicaru a plecat în exil. Clădirile au fost folosite ca restaurant și bază turistică, cu discotecă în biserică, după mărturiile vremii. Sfințirea s-a făcut abia pe 2 decembrie 1990, cu o obște de maici. În 2005 osemintele ctitorului, mort în exil în 1980, au fost aduse și reînhumate în pronaosul bisericii. Hramul e Adormirea Sfintei Ana, pe 25 iulie.

Mănăstirea Mraconia

Între Eșelnița și Dubova, în Cazanele Mici, pe malul Dunării, la vreo 18 kilometri de Orșova. Tradiția pune începutul pe la 1453. Prima biserică documentată e din 1523, ridicată de banul Nicola Gârlișteanu. A fost distrusă în războiul dintre austrieci, ruși și turci de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Refăcută pe jumătate. Reînălțată abia în 1947. În 1967 regimul comunist a dărâmat-o, pentru hidrocentrala de la Porțile de Fier. Ruinele ei sunt azi sub apă.

Mănăstirea nouă s-a ridicat mai sus, pe mal, după 1993, cu hramurile Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Treime. E mică, luminoasă, cu Dunărea la câțiva pași și cu munții sârbești în față. Pe malul celălalt al golfului e sculptat în stâncă chipul lui Decebal, de 55 de metri, lucrat între 1994 și 2004. N-are legătură cu mănăstirea, dar îl vezi de pe mal.

Ce mai vezi pe drum

• Mănăstirea Baziaș, la intrarea Dunării în țară, sârbească, cu hramul Sfântul Sava. Tradiția o leagă chiar de Sfântul Sava, pe la 1225, dar documentele n-o confirmă.
• Cetatea Aradului și centrul vechi, înainte sau după Hodoș-Bodrog.
• Piața Unirii din Timișoara, cu catedrala catolică și cea sârbească față în față. Tot Banatul, într-o piață.
• Cheile Nerei, Ochiul Bei și Cascada Bigăr, lângă Nera, dacă ai o zi în plus.
• Cazanele Mari și Tabula Traiana, cu vaporașul din Orșova sau din Dubova.

Unde se află fiecare

Programul de vizitare, orarul slujbelor și cazarea se schimbă în posturi și la hramuri. La Bezdin, la Partoș și la Călugăra obștile sunt mici. Un telefon dat înainte te scutește de drum degeaba.

Traseul pe zile

Banatul e mare, dar drumurile sunt bune și distanțele scurte. Trei zile ajung pentru aproape tot ce e mai sus: prima noapte la Timișoara, a doua la Reșița sau la Oravița, a treia la Orșova.

Cum planifici drumul

• Din București, cel mai simplu e cu avionul sau cu trenul până la Timișoara, și de acolo cu mașina. Cu mașina tot drumul e o zi întreagă. Din Cluj și din Oradea ajungi mai repede la Arad.
• Ai nevoie de mașină sau de autocar. Partoș, Săraca, Bezdin și Călugăra sunt la capătul unor drumuri pe unde transportul public trece rar sau deloc.
• Clisura Dunării nu se face în grabă. Drumul de pe malul fluviului, de la Moldova Nouă la Orșova, are o sută de kilometri de curbe. Nu-l pune la sfârșitul unei zile lungi. Dormi la Orșova sau la Dubova.
• Vara, câmpia e fierbinte. La Partoș și la Săraca e soare fără umbră, iar la prânz sunt 35 de grade. Primăvara și toamna sunt cele mai bune.
• Mijlocul lui septembrie e cea mai aglomerată perioadă. Pe 14 și 15 septembrie Timișoara e plină de pelerini, iar la Partoș și la Cebza sunt hramuri. Dacă vrei liniște, alege altă săptămână.
• La mănăstirile sârbești, sărbătorile sunt pe calendarul vechi, cu 13 zile mai târziu. Nu te baza pe calendarul nostru când îți faci planul.

Sfaturi pentru pelerini

Banatul se umblă altfel. Oamenii sunt așezați. Mănăstirile sunt mici, iar călugării și maicile au timp să stea de vorbă. Nu te grăbi. La Săraca, la Partoș sau la Călugăra s-ar putea să fii singurul vizitator din ziua aceea, și un părinte o să vrea să-ți spună povestea locului, cu tot cu ce nu scrie în cărți. Ascult-o.

Cere binecuvântare înainte de a intra în vorbă cu un părinte sau cu o maică. Nu fotografia în biserică fără să întrebi. La Bezdin și la Baziaș ești oaspete într-o mănăstire sârbească: slujba e în altă limbă, obiceiurile sunt puțin altfel, iar un „Pomaže Bog”, adică „Doamne ajută”, e primit cu zâmbet.

Cu copii sau cu părinți în vârstă? Cele mai ușoare sunt catedrala, Timișeni, Hodoș-Bodrog și Vasiova, cu curți plate și parcare lângă poartă. La Sfânta Ana drumul urcă în pantă până pe deal. Mașina ajunge sus. La Călugăra ultimii kilometri sunt prin pădure, pe drum îngust.

Dacă după Banat vrei să urci spre Ardeal, Mănăstirea Prislop e la vreo trei ore de Timișoara, prin Lugoj și Hațeg. Iar dacă vrei să cobori spre Oltenia, de la Orșova la mănăstirile din Vâlcea sunt vreo trei ore și jumătate, prin Drobeta și Târgu Jiu.

Pentru pelerinajul de la Timișoara sau pentru un circuit prin Banat, sună la 0771 440 036 și stabilim împreună zilele. Restul traseelor noastre prin țară sunt pe pagina cu circuitele prin România.

Întrebări frecvente

Care sunt cele mai cunoscute mănăstiri din Banat?

Cel mai mare loc de pelerinaj din Banat nu e o mănăstire. E Catedrala Mitropolitană din Timișoara, cu moaștele Sfântului Iosif cel Nou. Dintre mănăstiri, cele mai vechi sunt Hodoș-Bodrog, lângă Arad, atestată în 1177, și Săraca, de la Șemlacu Mic, cu biserica din secolul al XV-lea. Urmează Partoș, unde a trăit și a murit Sfântul Iosif, și Timișeni, aproape de oraș. Iar în sud, pe Dunăre, Sfânta Ana de la Orșova și Mraconia, în Cazanele Dunării.

Unde sunt moaștele Sfântului Iosif cel Nou?

În Catedrala Mitropolitană din Timișoara, în partea dreaptă a pronaosului. Au fost aduse de la mănăstirea Partoș în octombrie 1956, când sfântul a fost proclamat oficial. Partoș e la 57 de kilometri de Timișoara. Acolo s-a retras și acolo a murit, în 1656. Sfântul Iosif e prăznuit pe 15 septembrie, cu procesiune și priveghere la Timișoara.

Care este cea mai veche mănăstire din Banat?

Hodoș-Bodrog, lângă Arad. E pomenită într-o diplomă a regelui Bela al III-lea din 1177 și, după cum spune mănăstirea, n-a rămas de atunci fără călugări. Stă azi pe malul de sud al Mureșului, adică pe pământ bănățean, fiindcă râul a fost mutat în 1839. În sudul Banatului, cea mai veche e Săraca, de la Șemlacu Mic, cu biserica zidită sau refăcută în 1443. Tradiția vorbește de călugări aici încă din anii 1270. Document pentru asta nu există.

Există mănăstiri sârbești în Banatul românesc?

Da. Episcopia Ortodoxă Sârbă a Timișoarei are cinci mănăstiri în România, între care Bezdin, lângă Arad, atestată în 1539, și Baziaș, acolo unde Dunărea intră în țară. Nu e o întâmplare: până în 1864 și ortodocșii români din Banat ascultau de episcopi sârbi, iar Episcopia Caransebeșului, prima românească din regiune, s-a înființat abia în 1865. Atenție la date. La mănăstirile sârbești sărbătorile se țin pe calendarul vechi.

Câte zile îmi trebuie pentru mănăstirile din Banat?

Trei zile. Prima pentru Timișoara și Arad: catedrala, Timișeni, Hodoș-Bodrog și Bezdin. A doua pentru câmpia din sud, cu Cebza, Partoș și Săraca, apoi drum spre Bocșa, la Vasiova. A treia pentru Călugăra, de lângă Oravița, și pentru Clisura Dunării, cu Mraconia și Sfânta Ana de la Orșova. Nera, Cazanele cu vaporul și Izvorul Miron, pe drumul spre Deva, cer încă o zi.

Ce e de văzut la Mănăstirea Sfânta Ana de la Orșova?

Priveliștea, în primul rând. Mănăstirea stă pe Dealul Moșului, deasupra Orșovei și a Dunării. A ridicat-o între 1936 și 1939 gazetarul Pamfil Șeicaru, după un jurământ făcut chiar pe acel deal în 1916, pe front, când un obuz l-a îngropat de viu și a scăpat. Sub comuniști a fost restaurant și bază turistică. Sfințită abia în 1990. Din 2005 osemintele ctitorului odihnesc în pronaos. Hramul e pe 25 iulie.

Fotografia din antet: hpgruesen, CC0, via Wikimedia Commons