Mănăstiri din Transilvania: ghid complet

În Moldova numeri ctitorii domnești. În Ardeal numeri ce a rămas după ele. Aproape toate mănăstirile ortodoxe vechi din Transilvania au fost distruse în 1761 și 1762, la ordinul unui general habsburgic, iar cele pe care le vezi azi sunt fie ridicate din nou pe temelia lor, fie construite de la zero în ultimul secol. Asta nu le face mai puțin frumoase. Le face altfel. Aici nu vii pentru fresce de cinci sute de ani. Vii pentru oameni, pentru duhovnici și pentru locuri care au fost refăcute cu încăpățânare.

De ce Ardealul are puține mănăstiri vechi

Merită să știi asta înainte de plecare. Altfel te miri de ce aproape toate pietrele de temelie poartă ani din secolul XX.

În primăvara lui 1761, Curtea de la Viena l-a trimis în Transilvania pe generalul Adolf Nikolaus von Buccow, făcut comandant militar și guvernator. A stat trei ani, până la moartea lui, în 1764. Atât i-a trebuit. A ordonat închiderea și distrugerea mănăstirilor ortodoxe. Cele de lemn au fost arse. Cele de piatră, lovite cu tunul. Cifrele diferă de la un autor la altul. Unele surse vorbesc de peste o sută de așezăminte, altele urcă mult mai sus. Ideea rămâne aceeași: un strat întreg de istorie a fost șters în doi ani.

Sâmbăta de Sus a scăpat atunci. Doar atunci. I-a venit rândul peste douăzeci și patru de ani, în 1785. Refacerea a început abia după 1918, cu mitropolitul Nicolae Bălan, și a mers mai departe după 1989, când s-au ridicat obști noi peste tot, de la Recea până la Oașa, unele pe temelii vechi de sute de ani, altele pe loc gol, cu oameni veniți din orașe.

Ce urmează e ordonat pe zone, nu pe județe, ca să poți lega vizitele într-un drum. Vrei mai întâi imaginea de ansamblu a țării? Avem un ghid despre mănăstirile din România pe regiuni. Maramureșul e tot dincolo de munți, dar are altă poveste, și l-am acoperit separat în ghidul despre mănăstirile din Maramureș.

Țara Făgărașului și Brașovul

E zona cea mai ușor de umblat din tot Ardealul. Trei opriri, complet diferite una de alta. Toate în același colț de țară, între Brașov și Sibiu, la cel mult o jumătate de oră de drumul principal.

Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus

Dacă vezi o singură mănăstire în Ardeal, pe asta să o vezi. E la poalele Făgărașului, la capătul unui drum care urcă printre fânețe. Se vede de departe. Curtea ei e una dintre cele mai frumoase din țară, cu pajiște tunsă între corpurile de chilii, cu arcade albe pe două laturi, cu foișor de lemn în mijloc și cu apă care curge peste tot, atât de aproape de munte încât dimineața se aude pădurea.

Prima biserică, de lemn, a fost ridicată în 1657 de Preda Brâncoveanu. Cea de piatră a fost zidită de nepotul lui, domnitorul Constantin Brâncoveanu, între 1696 și 1707. E singura mănăstire brâncovenească de dincolo de munți, ridicată anume pentru românii ortodocși din Țara Făgărașului, pe moșia de familie. Pictura interioară e din 1766.

În 1785, generalul Preiss a dărâmat-o cu tunul. Un secol și jumătate a stat în ruină, cu zidurile până la brâu. Mitropolitul Nicolae Bălan a început refacerea în 1926. Biserica a fost sfințită pe 15 august 1946, cu regele Mihai I trecut în pomelnic drept al doilea ctitor. Al treilea e mitropolitul Antonie Plămădeală. Din 1985 a ridicat aproape tot ce vezi în jurul bisericii: chiliile, arcadele, altarul de vară. Centrul cultural din incintă s-a deschis în 2003.

Doi oameni au făcut locul cunoscut în toată țara. Primul e părintele Arsenie Boca, protosinghel aici între 1940 și 1944. Chilia lui se vizitează. Al doilea e părintele Teofil Părăian, orb din naștere, venit la Sâmbăta în 1953 și rămas până la moarte, în 2009. I se spunea părintele bucuriei. A scos peste patruzeci de cărți după 1990 și e îngropat în cimitirul mănăstirii, unde la mormânt găsești aproape mereu lume.

Hramul e Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august. Mănăstirea are magazin de icoane pe sticlă, atelier de restaurare și un izvor la care se face slujba Izvorului Tămăduirii. Lasă-ți două ore. Nu una. Și urcă pe poteca din spate, spre pădure.

Schitul rupestru de la Șinca Veche

La 22 de kilometri de Făgăraș, sub Dealul Pleșu, e un lăcaș săpat de mână în gresie. Nouă încăperi. Toate sub pământ. Două biserici legate printr-un pronaos comun și o gaură rotundă tăiată în tavan, prin care lumina cade ca printr-un horn. Uită-te o dată în sus de acolo și înțelegi de ce a ajuns locul celebru.

Aici trebuie spus limpede ce se știe și ce nu. În lista monumentelor istorice, schitul e trecut cu datare secolul al XVIII-lea. Adică din vremea prigoanei, când călugării s-au ascuns sub pământ ca să poată sluji. Pe internet circulă altceva: un templu vechi de mii de ani, energii, numele de Templul Ursitelor. Cercetarea arheologică nu confirmă nimic din toate astea. Mergi pentru locul în sine. E impresionant. Și fără legende.

Ceva mai sus, pe versant, e un schit nou, cu paraclis cu hramul Sfântului Nectarie. În grotă cobori pe o scară de lemn. Când plouă, e alunecoasă. Nu e o vizită lungă. O jumătate de oră ajunge. Se leagă bine cu Sâmbăta, care e la nici o oră de mers.

Abația cisterciană de la Cârța

Nu e mănăstire ortodoxă și nici măcar mănăstire nu mai e. E o ruină, în satul Cârța, chiar pe drumul spre Transfăgărășan. Merită un sfert de oră, fiindcă îți arată cealaltă față a Ardealului.

Călugării cistercieni au ridicat-o la începutul secolului al XIII-lea, pe la 1202. A fost cea mai estică abație cisterciană din toată creștinătatea apuseană. Prin ea a intrat goticul timpuriu în Transilvania. Regele Matia Corvin a desființat-o pe 27 februarie 1474, iar bunurile au trecut la biserica evanghelică din Sibiu. Nava a rămas în ruină, cu arcade frânte deschise spre cer. Corul, în schimb, e folosit și azi de comunitatea evanghelică săsească.

Cinci sute cincizeci de ani de tăcere, într-o curte cât un teren de fotbal, cu iarbă crescută printre pietrele căzute și cu arcadele bisericii rămase în picioare fără acoperiș deasupra lor. E genul de loc unde stai zece minute fără să spui nimic. Apoi pleci mai departe.

Apusenii și județul Alba

Aici sunt cele mai vechi urme monahale din Ardeal. Și tot aici e cea mai tânără obște mare din țară. Distanțele sunt lungi, drumurile încete, așa că socotește o zi întreagă pentru zona asta.

Mănăstirea Râmeț

La 34 de kilometri de Alba Iulia, la gura Cheilor Râmețului, mănăstirea stă chiar sub pereții de calcar ai Trascăului, într-un loc în care drumul se îngustează atât de mult încât ai impresia că intri într-o curte, nu într-o vale. E cea mai veche vatră monahală păstrată din Transilvania. Și una dintre cele mai frumos așezate din țară.

Comoara ei e o inscripție. Una singură. Pe stratul al treilea de frescă din biserica veche, zugravul Mihu de la Crișul Alb și-a semnat și și-a datat lucrarea, în 1377. E cea mai veche inscripție de acest fel din pictura românească. Zidul de sub ea e și mai vechi. Mănăstirea a fost ocrotită, pe rând, de Matia Corvin, de Radu cel Mare și de Mihai Viteazul.

Aici sunt moaștele Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț, sihastru și apoi stareț în veacul al XIV-lea. Craniul lui e așezat spre închinare în biserica mare. Pentru el vin oamenii. Povestea locului spune că a fost scos la iveală de o viitură, prin 1925. Sfântul Sinod a hotărât canonizarea pe 20 iunie 1992, iar proclamarea s-a făcut la mănăstire pe 30 iunie 1992, a doua zi după sfințirea bisericii noi, ridicată sub episcopul Emilian Birdaș și numită de localnici catedrala Munților Apuseni. Praznuirea e tot pe 30 iunie.

În fosta clădire de școală funcționează un muzeu. Drumul de acces e îngust pe ultimii kilometri și greu iarna. Vara, în schimb, e printre cele mai frumoase intrări de mănăstire din România.

Mănăstirea Lupșa

Pe valea Arieșului, pe drumul dintre Turda și Câmpeni. Mică. Tăcută. Ușor de ratat dacă mergi repede. Biserica de lemn e trecută în cărți cu anul 1429, ridicată de familia nobiliară Cândea de Lupșa, și e socotită cea mai veche mănăstire din Munții Apuseni. A fost refăcută în 1694, iar pictura de azi e din 1997.

Are o poveste care spune multe despre veacul al XVIII-lea. Biserica ajunsese pe lista construcțiilor de dărâmat. A scăpat la intervenția episcopului Petru Pavel Aron și a fost declarată monument. Tot aici a funcționat, până în 1848, singura școală din zonă.

Mănăstirea Oașa

La 1.300 de metri altitudine, într-o poiană dintre Cindrel și Șureanu, pe Transalpina, la vreo 40 de kilometri de Șugag. Poiana se cheamă Poarta Raiului. Numele nu e o exagerare de pliant.

Prima biserică de lemn a fost ridicată în 1943, mai jos pe vale, acolo unde e acum lacul de acumulare. Când s-a construit barajul Oașa, biserica a fost demontată bârnă cu bârnă și mutată aici, în 1983. A fost resfințită în 1990, iar la ea s-a așezat o obște de maici. Maicile au plecat în 1998, din cauza iernilor grele și a izolării. Din 1 iunie 2000, Oașa e mănăstire de călugări.

Ce s-a întâmplat aici după aceea e fără egal în țară. Obștea s-a închegat în jurul părintelui arhimandrit Iustin Miron, cu un grup de absolvenți veniți din centrul universitar Timișoara, și a crescut de la câțiva monahi la aproape cincizeci, între Oașa și așezământul de la Găbud. Părintele Iustin s-a retras din stăreție în 2017. I-a luat locul protosinghelul Silvan Cablea. Mănăstirea ține în fiecare an mai bine de zece tabere de tineri, prin care au trecut zeci de mii de studenți.

Drumul e închis iarna, între Șugag și Novaci, așa că mergi din mai până în octombrie. Vara, sus, e frig dimineața chiar și în august. Ia o haină groasă. Chiar dacă pleci de acasă pe caniculă.

Clujul și icoana de la Nicula

Mănăstirea Nicula

În satul Nicula, comuna Fizeșu Gherlii, la câțiva kilometri de Gherla. E cel mai mare loc de pelerinaj din Ardeal. În ziua de hram, unul dintre cele mai aglomerate din toată țara.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul a fost pictată în 1681 de preotul Luca din Iclod. Optsprezece ani mai târziu, între 15 februarie și 12 martie 1699, martorii au consemnat că icoana a lăcrimat. De atunci încoace, aici urcă pelerinii din tot nordul Transilvaniei. Icoana a trecut prin destule în trei secole. A fost mutată și ascunsă de mai multe ori, în 1964 a fost găsită tăinuită într-un zid, iar în 1991 s-a întors la mănăstire, după restaurare.

Ziua în care se vede cel mai bine ce înseamnă Nicula pentru oameni e 15 august, la Adormirea Maicii Domnului. Mii de pelerini urcă dealul pe jos, mulți dintre ei vin cu o zi înainte, dorm pe iarbă în jurul mănăstirii și așteaptă până dimineața ca să ajungă la icoană, iar coada ține atunci ore întregi. Vrei liniște? Mergi în orice altă zi. Sau la al doilea hram, pe 8 septembrie.

Nicula mai e cunoscută pentru ceva. Aici s-a format cea mai importantă școală de icoane pe sticlă din România. Icoanele țărănești cu contur negru și culori tari, pe care le vezi prin toate muzeele etnografice, de aici vin. Am scris pe larg despre icoana de la Nicula și despre alte locuri de acest fel în ghidul despre mănăstirile făcătoare de minuni.

Mureș, Harghita și Covasna

Zona de mijloc a Ardealului are mănăstiri tinere, ridicate în ultimul secol. Două dintre ele sunt legate direct de istoria grea a Bisericii din veacul trecut.

Mănăstirea Recea

În satul Recea, oraș Ungheni, la vreo 14 kilometri de Târgu Mureș și la câteva sute de metri de aeroport. A fost întemeiată în octombrie 1991 de maica stavroforă Cristina Chichernea, împreună cu arhimandritul Ioan Iovan. Piatra de temelie a bisericii s-a pus în 1995. Construcția s-a terminat un an mai târziu. Hramul e Nașterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie.

Duhovnicul mănăstirii merită câteva rânduri. Nu e un nume oarecare. Ioan Iovan, născut în 1922 la Husasău de Criș, în Bihor, a fost preot la Vladimirești, unde a stăruit pentru împărtășirea deasă a credincioșilor, lucru care i-a adus și opoziția ierarhiei, și atenția Securității. A fost arestat la mănăstire în noaptea de 29 spre 30 martie 1955, condamnat la muncă silnică pe viață și a trecut prin Galați, Văcărești, Jilava, Gherla și Aiud. A fost eliberat în 1964. Dreptul de a sluji i s-a redat abia în 1979, după douăzeci și patru de ani de caterisire. Din 1991 a stat la Recea. Acolo a și murit, pe 17 mai 2008, și tot acolo e îngropat. Îl cunoscuse pe părintele Arsenie Boca la Sâmbăta și îi era fiu duhovnicesc.

Mănăstirea are o obște mare de maici și un interior de biserică lucrat în mozaic, ceva rar la noi. Se vizitează ușor. E chiar lângă drumul european.

Mănăstirea Sfântul Ilie de la Toplița

La marginea orașului Toplița, în Harghita, pe locul de baștină al primului patriarh al României. Nu e o coincidență. Miron Cristea s-a născut aici și tot aici a vrut să lase o mănăstire.

Biserica de lemn e din 1847. Numai că nu a fost ridicată în Toplița. A fost făcută de preotul Gheorghe Ujică și de fiii lui, Ștefan și Ioan, ca biserică de parohie în comuna vecină Stânceni. După ce Stâncenii și-au zidit biserică nouă, în 1910, Miron Cristea a adus-o la Toplița, a ridicat-o din nou pe pământul familiei și a salvat-o astfel de la dispariție. Pictura se stricase la mutare. A fost refăcută de Dimitrie Belizarie, iar catapeteasma a fost sculptată la München.

Între 1923 și 1928 s-au ridicat clopotnița, stăreția și chiliile, iar în 1928 a fost întemeiată mănăstirea. Părinții patriarhului, George și Domnița Cristea, au fost îngropați în 1924 în cripta de sub biserică. Între 1984 și 1994 s-a adăugat un paraclis cu hramul Izvorul Tămăduirii. Mănăstirea are o bibliotecă cu mii de volume. Și o arhivă care merită întrebată la poartă.

Hunedoara: Prislop

Lângă satul Silvașu de Sus, aproape de Hațeg, la poalele Retezatului. E cel mai vizitat loc de pelerinaj din Transilvania. În zilele de hram, din toată țara.

Mănăstirea a fost întemeiată în a doua jumătate a veacului al XIV-lea de Sfântul Nicodim de la Tismana și a fost refăcută în secolul al XVI-lea de Domnița Zamfira, fiica lui Moise Vodă. Aici a slujit, din 1948, părintele Arsenie Boca. Tot aici e mormântul lui. A fost canonizat în 2025, ca Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu praznuire pe 28 noiembrie. Data aceea a devenit și cea mai aglomerată zi din an la Prislop.

Fiindcă are o poveste lungă, i-am dat un articol separat: Mănăstirea Prislop și mormântul Părintelui Arsenie Boca, cu program, drum de acces și ce să știi înainte să mergi.

La marginea de vest: Mănăstirea Izbuc

Bihorul nu e Transilvania. Ca regiune istorică, e Crișana. L-am pus totuși aici fiindcă mulți pelerini îl prind în același drum. Iar de Izbuc se vorbește mult în vestul țării.

Mănăstirea e la poalele munților Codru Moma. Vreo 100 de kilometri de Oradea, spre sud. Schitul de aici e pomenit pe la 1772, ridicat de doi călugări veniți tocmai de la Prislop. Biserica mare, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, a fost zidită între 1928 și 1930, ctitorie a episcopului Roman Ciorogariu al Oradiei.

Numele vine de la izvorul de lângă mănăstire. Curge cu pauze, în valuri, apoi se oprește. E un fenomen carstic rar în Europa. Oamenii vin la el ca la un izvor tămăduitor. Pelerinajul cel mare e tot pe 15 august.

Ce mai vezi pe drum

Ardealul are avantajul că mănăstirile nu sunt niciodată singure pe hartă. La zece minute de fiecare e altceva de văzut.

• Muzeul de icoane pe sticlă de la Sibiel, în Mărginimea Sibiului, cu peste șase sute de icoane țărănești strânse de preotul Zosim Oancea. E cea mai bună lecție de privit înainte sau după Nicula.
• Sibiul, cu catedrala mitropolitană și centrul vechi, la o oră de Sâmbăta. Alba Iulia, cu cetatea și catedrala încoronării, la o oră de Râmeț.
• Cetatea Râșnov și castelul Bran, dacă pleci din Brașov și mergi cu copii. Sunt pe același drum cu Șinca Veche.
• Biserica de la Densuș, în Hunedoara, ridicată din pietre luate din ruinele Ulpiei Traiana. E la o jumătate de oră de Prislop și nu seamănă cu nimic altceva din țară.
• Transfăgărășanul, deschis de obicei din iunie până în octombrie, cu intrarea chiar pe lângă Cârța. Verifică starea drumului înainte, se închide la prima ninsoare.

Unde se află fiecare

Programul de vizitare, orarul slujbelor și locurile de cazare diferă de la o mănăstire la alta și se schimbă în posturi și la hramuri. Un telefon dat înainte de plecare te scutește de drum degeaba, mai ales la Oașa și la Râmeț, unde drumul de acces depinde de vreme.

Traseul pe zile

Ardealul e mare și mănăstirile lui sunt răsfirate. Nu încerca să le prinzi pe toate într-un weekend. Cel mai bine merge împărțit în două drumuri: unul în sud, ușor și scurt, altul spre Apuseni, mai lung și cu urcuș de munte.

Cum planifici drumul

• Intri prin Sibiu sau prin Brașov. Amândouă au aeroport și amândouă sunt la mai puțin de o oră și jumătate de Sâmbăta. Pentru Apuseni, capătul bun e Alba Iulia. Pentru Prislop, Deva.
• Ai nevoie de mașină. Mănăstirile sunt în sate mici, la capătul unor drumuri județene, iar transportul public ajunge rar acolo. Cu autocarul organizat scapi de partea asta.
• Nu pune Prislopul în aceeași zi cu Sâmbăta. Sunt aproape trei ore de mers între ele și rămâi fără timp la amândouă.
• Verifică drumul spre Oașa. Transalpina se închide iarna, iar sus poate ninge și în septembrie.
• Ocolește hramurile dacă vrei liniște. Pe 15 august, la Nicula, sunt mii de oameni și cozi de ore la icoană. Pe 28 noiembrie, la Prislop, la fel.
• Ținută decentă, cu umerii și genunchii acoperiți. La mănăstirile mari găsești fuste de împrumut la poartă, la cele mici nu.

Sfaturi pentru pelerini

Ardealul se umblă altfel decât Bucovina. Cu totul altfel. Acolo mergi să te uiți la ziduri. Aici mergi să stai de vorbă. Aproape fiecare loc din lista de mai sus are un părinte sau o maică dispuși să îți spună povestea casei. Dacă întrebi frumos și dacă nu îi prinzi în mijlocul slujbei.

Cere binecuvântare înainte să începi discuția. E felul locului. Nu fotografia în biserică fără să întrebi, iar la moaște și la icoana de la Nicula lasă telefonul în buzunar. Dacă vrei o slujbă în liniște, mergi la Utrenie, dimineața devreme, când în biserică sunt doar viețuitorii.

Mergi cu copii sau cu părinți în vârstă? Cel mai ușor de umblat sunt Sâmbăta de Sus, Recea și Toplița, cu alei bune și curți plate. La Șinca Veche cobori pe scări de lemn. La Râmeț ai pante și pietriș, iar la Oașa ești la 1.300 de metri, unde se obosește mai repede. Socotește-le cu grijă.

Dacă vrei să continui drumul spre nord, mănăstirile din Maramureș sunt la trei ore de Cluj. Spre est, peste munți, începe cealaltă lume, cu bisericile pictate din Bucovina.

Întrebări frecvente

Care sunt cele mai cunoscute mănăstiri din Transilvania?

Prislop, în Hunedoara, unde este mormântul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, și Sâmbăta de Sus, ctitoria Brâncovenilor de la poalele Făgărașului, sunt cele mai vizitate. Urmează Nicula, în Cluj, pentru icoana Maicii Domnului, Râmeț, în Alba, pentru moaștele Sfântului Ghelasie, Oașa, în Munții Șureanu, Recea, lângă Târgu Mureș, și mănăstirea Sfântul Ilie de la Toplița, ctitorită de patriarhul Miron Cristea.

De ce sunt puține mănăstiri ortodoxe vechi în Transilvania?

Pentru că cele mai multe au fost distruse. În 1761 și 1762, generalul habsburgic Adolf von Buccow, comandant militar și guvernator al Transilvaniei, a ordonat închiderea și dărâmarea mănăstirilor ortodoxe, în campania de impunere a unirii cu Roma. Cele de lemn au fost arse, cele de piatră au fost lovite cu tunul. Sâmbăta de Sus a scăpat atunci, dar a fost dărâmată în 1785 de generalul Preiss. Refacerea a început abia după 1918 și a continuat după 1989.

Unde se află mormântul Părintelui Arsenie Boca?

La Mănăstirea Prislop, lângă Silvașu de Sus, în județul Hunedoara. Între 1940 și 1944 a fost protosinghel la Sâmbăta de Sus, iar din 1948 a slujit la Prislop. A fost canonizat în 2025, ca Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu praznuire pe 28 noiembrie.

Când este pelerinajul de la Mănăstirea Nicula?

Pe 15 august, la Adormirea Maicii Domnului. Este cel mai mare pelerinaj din Ardeal, cu mii de oameni care urcă dealul pe jos, mulți dintre ei venind cu o zi înainte. Al doilea hram este pe 8 septembrie, la Nașterea Maicii Domnului, mult mai liniștit.

Câte zile îmi trebuie pentru un circuit al mănăstirilor din Transilvania?

Trei zile acoperă partea de sud, adică Sâmbăta de Sus, Șinca Veche, Cârța, Sibiul cu Sibielul și, dacă pornești din Brașov, Bran și Râșnov. Pentru Prislop, Râmeț și Oașa mai adaugi două zile, fiindcă județele Alba și Hunedoara sunt la câteva ore de mers de Făgăraș. Nicula și Recea se leagă firesc de un drum spre Cluj sau spre Târgu Mureș.

Se poate rămâne peste noapte la mănăstirile din Transilvania?

La Sâmbăta de Sus există spații de cazare pentru pelerini, iar la Oașa și la Recea se primesc oaspeți în limita locurilor. Peste tot numărul de camere este mic și se ocupă repede în sezon și la hramuri, așa că se sună înainte. Alternativa obișnuită sunt pensiunile din satele din jur, la câțiva kilometri de mănăstire.

Fotografia din antet: Levente Nuber, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons