Mănăstiri din Maramureș: ghid complet

În Bucovina te uiți la pereți. În Maramureș te uiți în sus. Aici bisericile sunt din lemn de la temelie până în cruce, iar turlele urcă atât de subțire și de ascuțit încât par desenate. Nu construite. Desenate. Opt dintre ele sunt în patrimoniul mondial UNESCO. Alături stau patru mănăstiri vii. Două dintre ele s-au ridicat de la zero după 1990 și au ajuns deja printre cele mai vizitate locuri din nordul țării.

De ce Maramureșul e altfel

Piatra e departe, pădurea e aproape. Asta explică jumătate din poveste. Cealaltă jumătate ține de faptul că, secole la rând, românilor de aici nu li s-a dat voie să zidească în piatră. Așa că meșterii au luat ce aveau la îndemână. Și au făcut cu lemnul ceva ce nu s-a mai făcut nicăieri: turnuri de patruzeci și de cincizeci de metri, din bârne de stejar prinse în cheotori. Fără un cui de fier.

Istoria bisericească a locului începe însă mai sus decât te-ai aștepta. La Constantinopol. Pe 13 august 1391, patriarhul Antonie al IV-lea a ridicat mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail din Peri la rangul de stavropighie patriarhală. Ctitorii, Baliță și Drag, urmașii lui Dragoș Vodă, trimiseseră tocmai până acolo după actul acela. Egumenul Pahomie a primit titlul de exarh patriarhal și dreptul de a sfinți biserici pe un teritoriu care trecea cu mult peste Maramureșul de azi, până în Sălaj, în Ugocea și în Bereg. Trei sute de ani, Peri a fost scaunul episcopal al românilor de aici.

Mănăstirea aceea nu mai e în România. Ruinele ei sunt la Hrușevo, dincolo de Tisa, în Ucraina. Dar numele a fost luat înapoi, în 1997, la Săpânța. O să vezi imediat cum.

Încă un lucru, bun de știut înainte de plecare. Aici, ortodocșii și greco-catolicii stau alături de trei sute de ani. Câteva dintre cele opt biserici UNESCO au fost ridicate de comunități greco-catolice, iar cea de la Șurdești e greco-catolică și azi. La ușă nu te întreabă nimeni nimic. Merită doar să știi la ce te uiți.

Dacă vrei mai întâi imaginea de ansamblu a țării, avem un ghid despre mănăstirile din România pe regiuni. Vecinul de la est, peste pasul Prislop, e acoperit în articolul despre mănăstirile din Bucovina, iar la sud, dincolo de Gutâi, începe Ardealul, cu mănăstirile din Transilvania.

Cele patru mănăstiri mari

Două sunt ridicate de la zero după 1990. Una are o sută de ani. Una singură are biserica veche, din secolul al XVI-lea. Le iau în ordinea în care contează, nu în ordinea în care le prinzi pe hartă.

Mănăstirea Bârsana

E locul cel mai fotografiat din Maramureș. Dacă vezi o singură mănăstire, pe asta să o vezi. Biserica are 57 de metri. Turla se subțiază atât de mult spre vârf încât, de jos, pare că se termină într-un ac.

Documentele pomenesc o mănăstire la Bârsana încă din 21 iulie 1390. Cea de azi e însă nouă. Piatra de temelie s-a pus în 1993, sub grija preotului Gheorghe Urdă. Planurile sunt ale arhitectului Dorel Cordoș, nume care o să mai apară de două ori mai jos. Prima stareță a fost maica Filofteia Oltean, venită de la Râmeț, iar primul hram s-a ținut pe 30 iunie 1993.

Nu e doar o biserică. E un sat mic de lemn, așezat pe terase, cu poartă maramureșeană, clopotniță, altar de vară, chilii, paraclis pe mai multe niveluri, casa meșterilor și un atelier de pictură. Grădinile le lucrează maicile. În iunie, curtea e plină de flori. Lasă-ți două ore. Nu una. Hramul e Soborul Sfinților 12 Apostoli, pe 30 iunie, iar mănăstirea e la 22 de kilometri sud-est de Sighetu Marmației și la vreo 73 de kilometri de Baia Mare, deci o prinzi comod în aceeași zi cu Poienile Izei și cu Ieudul.

Un lucru pe care mulți îl încurcă. Biserica din patrimoniul UNESCO nu e aceasta. E cea veche din sat, la câțiva kilometri distanță, despre care scriu mai jos.

Mănăstirea Săpânța-Peri

La marginea de nord a satului Săpânța, pe malul Tisei. Ucraina e de partea cealaltă a apei. Mănăstirea a fost reînființată în 1997 de preotul Grigore Luțai, anume ca să ducă mai departe numele vechii mănăstiri Peri, cea de la 1391. Biserica s-a lucrat între 1998 și 2003, tot după planurile lui Dorel Cordoș, din lemn de brad.

Cifra pe care o auzi acolo e 78 de metri, cu tot cu crucea de șapte din vârf, acoperită cu vreo patru kilograme de aur. E dată de obicei drept cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Numai că titlul nu are nicio confirmare oficială. Prin ghiduri circulă și cifra de 75 de metri. Ia-o ca pe o mândrie locală, nu ca pe un record omologat. Impresia rămâne aceeași oricum. De la poartă în sus, pe aleea dreaptă, turla pare că nu se mai termină.

Hramul e Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, pe 8 noiembrie. Cimitirul Vesel e la câteva minute pe jos, în același sat. Se văd împreună. Nimeni nu vine până aici doar pentru unul dintre ele.

Mănăstirea Rohia

Rohia stă în sudul județului, în Țara Lăpușului, pe un deal acoperit cu pădure de stejar, la vreo cincizeci de kilometri de Baia Mare și cam tot pe atâția de Dej, adică deoparte de orice drum pe care ai apuca din întâmplare. E singura din cele patru care nu se vede de departe. Trebuie să urci după ea.

A început în 1923, din durerea unui om. Preotul Nicolae Gherman a ridicat-o în amintirea fiicei lui, Anuța, moartă la zece ani. I-a pus numele Sfânta Ana. Episcopul Nicolae Ivan al Clujului a sfințit-o pe 15 august 1926, deci centenarul sfințirii a căzut în august 2026. Biserica mare de azi, de 48 de metri, e din 1996 și poartă tot semnătura lui Cordoș.

Motivul pentru care vine lumea aici e însă altul. În 1979 s-a stabilit la Rohia un evreu bucureștean, fost deținut politic, botezat în celulă la Jilava, în martie 1960, de ieromonahul Mina Dobzeu. Îl chema Nicolae Steinhardt. A venit ca bibliotecar. Pe 16 august 1980 a fost tuns în monahism chiar acolo, de episcopul Iustinian Chira. A murit în 1989. E îngropat în cimitirul mănăstirii.

Cartea pe care a scris-o despre anii de închisoare, Jurnalul fericirii, i-a fost confiscată de Securitate. A apărut abia după moartea lui. Biblioteca pe care a organizat-o, după modelul marilor biblioteci publice, trece azi de 40.000 de volume. Teologie și literatură laică, în română, germană și în alte limbi. Se vizitează. Pentru mulți dintre cei care urcă la Rohia, mormântul din cimitir e motivul drumului.

Mănăstirea Moisei

Singura dintre cele patru cu vechime adevărată. Se spune că prin pădurile de aici trăiau călugări încă din secolul al XV-lea. Biserica de lemn care se vede și azi e ridicată pe la 1599, iar un monah pe nume Iosif și-a scris numele pe una dintre bârne. Forma de acum a căpătat-o pe la 1750. În 2011 a fost restaurată.

Sfințirea s-a făcut pe 15 august 1672, de mitropolitul Sava Brancovici, iar ctitor e trecut Mihai Pop Coman. De atunci, 15 august, Adormirea Maicii Domnului, e ziua de hram și una dintre cele mai aglomerate zile din tot nordul țării, cu oameni care vin pe jos, din sate întregi, unii de la zeci de kilometri. Se ține așa de la 1672 încoace. Dacă poți să potrivești drumul cu data asta, potrivește-l. Dacă nu, evită-o, pentru că nu vei apuca să vezi nimic în liniște.

Moisei e în estul județului, la câțiva kilometri de Borșa și de pasul Prislop. Adică exact oprirea firească dacă vii dinspre Bucovina. Sau dacă pleci într-acolo.

Cele opt biserici de lemn din patrimoniul UNESCO

Au intrat pe lista patrimoniului mondial în decembrie 1999. Toate opt deodată. Nu sunt mănăstiri. Sunt biserici de sat, majoritatea încă în folosință. Le iau în ordine alfabetică, fiindcă pe teren se leagă în grupuri, nu în șir.

Bârsana, biserica veche din sat

Asta e biserica UNESCO de la Bârsana. Nu mănăstirea. A ridicat-o în 1711 preotul nobil Ioan Ștefanca împreună cu sătenii, ca mulțumire că trecuseră cu bine prin ciumă. Hramul e Intrarea Maicii Domnului în Biserică, pe 21 noiembrie.

A fost mutată de două ori. O dată pe la 1739, după năvala tătarilor, și încă o dată pe la 1795, în vatra satului, tot din pricina ciumei. Pictura interioară e din 1806, făcută de zugravul Toader Hodor, și iese din tipar. În loc de linia postbizantină obișnuită, motive baroce și rococo. Biserica nu are curent electric. Se vizitează la lumină de zi.

Budești Josani

Ridicată în 1643, cu hramul Sfântul Nicolae. Are optsprezece metri lungime, opt lățime, și un turn de douăzeci și șase. Uită-te la vârful lui. Sub fleșa ascuțită stau patru turnulețe mici, câte unul în fiecare colț. Nu mai găsești așa ceva pe nicio altă biserică veche din Maramureș.

Pictura murală e din 1762 și e făcută de Alexandru Ponehalschi, zugravul care umblă prin tot Maramureșul secolului al XVIII-lea și care semnează și la Desești, și la Ieud. Peste ea s-a adăugat, în 1812, o decorație barocă la altar, semnată de un alt meșter, Ianoș Opriș.

În biserică se păstrează o parte din zalele lui Pintea Viteazul, haiducul maramureșean ucis în 1703 la Baia Mare. E genul de obiect pentru care copiii vin cu tine fără să se plângă.

Desești

Pe Valea Marei, la jumătatea drumului dintre Baia Mare și Sighet. Imposibil de ratat. E ridicată pe la 1770, cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Interiorul e motivul pentru care merită oprirea. Pictura din 1780 e semnată de doi meșteri deodată: Radu Munteanu pentru pereți și icoane, Ponehalschi pentru iconostas. Acoperă toate cele trei încăperi. Sunt scene din Facere, șaisprezece scene ale Patimilor și o Judecată de Apoi întinsă pe toți cei patru pereți ai pronaosului. Acolo apar personificate Lenea, Moartea, Ciuma și Foametea. Patru vinovate pentru tot ce se putea întâmpla rău într-un sat de munte.

Ieud Deal

Ieudul are două biserici de lemn. Cea de pe deal, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, e cea din UNESCO. Cealaltă e în șes. Aceea e greco-catolică și nu e pe listă.

Multă vreme, biserica de pe deal a fost dată drept cea mai veche din țară, ridicată la 1364. Analiza dendrocronologică din 1997 a mutat-o în al doilea deceniu al secolului al XVII-lea, ctitorie a familiei nobiliare Balea. Pierde un titlu. Rămâne însă una dintre cele mai frumoase din câte s-au păstrat.

Pictura e pusă pe seama lui Ponehalschi și datată în jur de 1765, când Mihai Balea a plătit reparațiile. În podul bisericii s-a găsit, în 1921, Codicele de la Ieud. Un manuscris în jurul căruia istoricii se ceartă de un secol, unii socotindu-l cel dintâi text scris în românește. Cearta nu s-a încheiat nici azi.

Plopiș

Cea mai tânără dintre cele opt. S-a lucrat între 1796 și 1805, are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și e pictată în 1811 de Ștefan Zugravul din Șișești.

Detaliul care spune totul despre locul ăsta e altul. Sfințirea s-a făcut pe 12 noiembrie 1811, iar la slujbă cele patruzeci și nouă de familii ale satului au pus fiecare câte o monedă. Atâția oameni erau. Și au ridicat asta.

Poienile Izei

Zidită de sat în 1632, cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, un nume care spune singur cât de strânse erau pe atunci legăturile Maramureșului cu Moldova, de unde vine cinstirea cuvioasei. A fost înălțată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea și pictată în 1794.

Pentru asta se vine. Pe pereții pronaosului e o Judecată de Apoi care nu menajează pe nimeni. Leviatanul cu fălcile deschise, scuipând flăcări, și mai jos, pe registre, pedeapsa pentru fiecare păcat în parte, arătată pe înțelesul tuturor. Numele zugravului nu s-a păstrat. Tradiția locului spune că ar fi fost un Gheorghe din Dragomirești.

Rogoz

În Țara Lăpușului. Aproape de Târgu Lăpuș și la un pas de Rohia. E ridicată în 1663, la doi ani după năvala tătarilor din 1661, lucru scris chiar pe intrare: de când au fostu robie în ard[e]alu.

Uită-te la acoperiș. Nu e simetric. Coama e trasă cu vreo 1,20 metri într-o parte, ca streașina de pe latura de nord să iasă mult în afară. Sub ea stă masa moșilor, masa lungă de lemn la care se împărțea de pomană. Streașina se sprijină pe console cioplite în cap de cal. Intrarea e încadrată cu funie și cu rozete.

Pictura e din 1785 și e treaba lui Radu Munteanu împreună cu Nicolae Man, iar la Rogoz se știe exact cât au lucrat la ea, din 10 iunie până în 11 septembrie, ceea ce nu se întâmplă aproape niciodată la o biserică de sat. În 1834, un alt zugrav, Bod Grigorie, a repictat parapetul din vest.

Șurdești

Ridicată în 1721 de comunitatea greco-catolică a satului, sub mâna meșterului Ion Macarie, din stejar de munte, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, și rămasă greco-catolică până astăzi, ceea ce nu o scoate cu nimic din rândul celorlalte șapte de pe listă.

Turnul urcă la 54 de metri. Multă vreme a fost trecută drept cea mai înaltă biserică de lemn din lume, până în 2003, când s-a terminat cea de la Săpânța-Peri. Pictura interioară e de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și îl are printre autori tot pe Ștefan Zugravul din Șișești. Iconostasul are o sculptură barocă neobișnuit de bogată pentru o biserică de sat.

E la vreo douăzeci de kilometri de Baia Mare. Prima sau ultima oprire din circuit, după cum vii.

Ce mai vezi pe același drum

Un pelerinaj în Maramureș nu se face doar din biserici. Nici n-ai cum. Celelalte opriri sunt fix pe același drum, iar ca să le eviți ar trebui să faci un ocol anume.

• Cimitirul Vesel din Săpânța, la câteva minute pe jos de mănăstire. Cruci albastre, cu o poză cioplită și o poezie scrisă la persoana întâi, în care mortul își povestește singur viața, uneori cu umor greu. Se citește, nu se fotografiază doar.
• Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, în clădirea fostei închisori. Nu e o vizită ușoară și nu e potrivită pentru copii mici, dar e legată direct de povestea de la Rohia.
• Mocănița de la Vișeu de Sus, tren cu abur pe ecartament îngust, care urcă pe Valea Vaserului. Se merge pe bilet cu oră fixă, cumpărat din timp în sezon.
• Porțile maramureșene din Vadu Izei, Bârsana, Ieud sau Botiza. Stâlpi de stejar cioplit cu funie, rozete și pomul vieții. Sunt gratis și sunt peste tot.

Traseul pe zile

Patru zile ajung pentru tot, adică trei nopți. Cel mai comod e să dormi prima în zona Baia Mare și următoarele două în Sighet sau pe Valea Izei. Ideea e să nu îți muți bagajele în fiecare seară.

Programul de vizitare, orarul slujbelor și locurile de cazare diferă de la un loc la altul și se schimbă în posturi și la hramuri. Bisericile din sate sunt de multe ori încuiate, iar cheia o ține un om din vecini. Un telefon dat înainte de plecare te scutește de drum degeaba.

Cum planifici circuitul

• Intri prin Baia Mare. Are aeroport și e capătul de jos al județului, cu Șurdești și Plopiș la douăzeci de kilometri. Dacă vii dinspre Bucovina, intri invers, peste pasul Prislop, și începi cu Moisei.
• Ai nevoie de mașină. Satele sunt legate între ele prin drumuri județene bune, dar transportul public nu le leagă. Cu autocarul organizat scapi de partea asta și de căutatul cheilor.
• Sună înainte la bisericile de sat. Cele opt din UNESCO nu au program de muzeu. La unele găsești custode, la altele cheia stă la o casă din apropiere, iar numărul e afișat pe poartă.
• Nu băga mai mult de patru biserici pe zi. La una cu pictură întreagă, cum sunt Desești și Poienile Izei, stai o oră bună dacă vrei să te uiți la ce e pe pereți.
• Interioarele sunt întunecate. Multe biserici nu au curent. Lumina de la prânz, prin ferestrele mici, e tot ce ai. Nu programa vizitele pe seară.
• Din mai până în octombrie e sezonul bun. Iunie și septembrie sunt cele mai liniștite. Iarna, drumurile spre Poienile Izei și Rogoz cer anvelope bune.
• Ținută decentă, cu umerii și genunchii acoperiți, la mănăstiri și la biserici deopotrivă.

Sfaturi pentru pelerini

Maramureșul se umblă încet. Altfel toate turlele ajung să semene între ele. Alege-ți cinci sau șase opriri și stai la fiecare cât ai sta la un tablou care îți place. Și cere o explicație la intrare. Oamenii de acolo, fie că e maică, custode sau vecin cu cheia, știu povestea locului mai bine decât orice placă bătută pe perete.

Nu fotografia în biserică fără să întrebi. Afară e liber aproape peste tot. Înăuntru depinde. Vrei să prinzi o slujbă în liniște? Mergi la Utrenie, dimineața devreme, când nu e nimeni în afară de obște. Iar dacă vrei să vorbești cu un părinte sau cu o maică, cere binecuvântare. Nu începe direct cu întrebarea.

Mergi cu copii sau cu părinți în vârstă? Cel mai ușor de umblat sunt Bârsana, Săpânța-Peri și Rohia, cu alei bune și curți plate. Bisericile de sat au, în schimb, praguri înalte, trepte de piatră tocite și cimitir în pantă, așa că socotește-le cu grijă dacă mergi cu un cărucior sau cu cineva care se sprijină în baston. Iar dacă rămâi în nord încă două zile, Bucovina e la vreo trei ore peste pasul Prislop, cu Voroneț, Sucevița și Putna. Dacă te interesează mai mult icoanele și moaștele decât arhitectura, avem un ghid separat despre mănăstirile făcătoare de minuni din țară.

Întrebări frecvente

Care sunt cele opt biserici de lemn din Maramureș înscrise în UNESCO?

Bârsana, Budești Josani, Desești, Ieud Deal, Plopiș, Poienile Izei, Rogoz și Șurdești. Toate opt au intrat pe lista patrimoniului mondial în decembrie 1999. Atenție la două dintre ele: la Bârsana biserica UNESCO e cea veche din sat, nu mănăstirea nouă, iar la Șurdești e biserica greco-catolică Sfinții Arhangheli, nu cealaltă din sat.

Care este cea mai înaltă biserică de lemn din lume?

Cel mai des e dată biserica Mănăstirii Săpânța-Peri, terminată în 2003, cu 78 de metri cu tot cu crucea de 7 metri din vârf. Confirmare oficială nu există. Prin ghiduri o să găsești și cifra de 75 de metri. Înainte de ea, locul era ținut de biserica din Șurdești, ridicată în 1721, cu turnul de 54 de metri.

Câte zile îmi trebuie pentru un circuit al mănăstirilor din Maramureș?

Patru zile acoperă cele patru mănăstiri mari, toate cele opt biserici UNESCO și Cimitirul Vesel din Săpânța. În trei zile faci partea esențială: Bârsana, Săpânța-Peri, Ieud, Desești și Budești. Într-o zi vezi doar Valea Izei, adică Bârsana cu Poienile Izei și Ieud.

Ce legătură are Nicolae Steinhardt cu Mănăstirea Rohia?

S-a stabilit acolo în 1979, ca bibliotecar, după ani de închisoare politică și după botezul primit în celulă, la Jilava, în 1960. Pe 16 august 1980 a fost tuns în monahism la Rohia, de episcopul Iustinian Chira. A murit în 1989. E îngropat în cimitirul mănăstirii, iar biblioteca pe care a organizat-o acolo trece azi de 40.000 de volume.

Când e cea mai bună perioadă pentru un pelerinaj în Maramureș?

Din mai până în octombrie. Iunie și septembrie sunt lunile cele mai bune, cu drumuri uscate și cu mult mai puțină lume decât în august. Dacă vrei să prinzi un hram, ține minte 30 iunie la Bârsana și 15 august la Moisei, când vin mii de pelerini din tot nordul țării.

Se poate rămâne peste noapte la mănăstirile din Maramureș?

La Bârsana, Rohia și Săpânța-Peri există case de oaspeți. Numărul de locuri e mic și se ocupă repede în sezon și la hramuri, așa că se sună înainte. Alternativa obișnuită sunt pensiunile din satele de pe Valea Izei, la Bârsana, Ieud sau Botiza, unde stai în casă maramureșeană și ești oricum la câțiva kilometri de biserici.

Fotografia din antet: Curcan ionel, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons